duminică, 30 ianuarie 2011

linişte


 "Şi într-una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi şi a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Şi au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Şi s-a lăsat pe lac o furtună de vânt, şi corabia se umplea de apă şi erau în primejdie. Şi, apropiindu-se, L-au deşteptat, zicând: Învăţătorule, Învăţătorule, pierim. Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte. Şi le-a zis: Unde este credinţa voastră?"

A fost o perioadă tulbure şi mi-am amintit de episodul de mai sus.

Imagine: Biserica mănăstirii Stavropoleus 

marți, 18 ianuarie 2011

în pădure

24 decembrie 2010. O rază de soare străpunge stratul de nori şi se opreşte chiar în copacul care se vede acolo. M-am bucurat ...