vineri, 3 septembrie 2010

pe drumuri de munte

Apropiindu-se sfârşitul vacanţei, deoarece simţeam că n-am făcut destule, am luat decizia de a urca de unul singur la Dumbrăviţa, cu bicicleta. Nu ştiu altitudinea, dar este sus, am pedalat aproape doua ore iar anumite bucăţi a trebuit să le parcurg pe jos.  Ajung în cele din urmă lângă releu, punctul cel mai înalt.  O mică victorie!


O linişte patriarhală domnea peste tot.  Câteva case pe fiecare deal, locul este izolat, uneori nu poţi pătrunde cu maşina. "E frumos dar este greu", zic dumbrăvicenii.

Popas lângă biserica ortodoxă din sat, mă plimb în jurul ei şi îmi umplu buzunarele de la pantaloni cu prune. Cerul este aproape iar rugăciunile trebuie că sunt auzite. Undeva lângă drumul din imagine se află şi o casă parohială.

Mânânc prunele sprijinit într-un cot, este frumos dar sunt trist că se termină vacanţa...