marți, 29 noiembrie 2011

legendă (2)


Când a urzit Dumnezeu pământul cu broasca şi cu ariciul, rămăseseră dealurile şi malurile. Măre, ele vreau să facă pământul întins ca o masă.
Mergând Dumnezeu, dealurile şi malurile se ţineau după el şi întrebau:
- Noi cum rămânem?
Dar Dumnezeu:
- Aşa să rămâneţi cum sunteţi: dealurile - dealuri, malurile - maluri.  

din aceeaşi sursă :)

5 comentarii:

Maria spunea...

scurt si la obiect! :))) Imi place mult si poza si invatatura, ca sa-i zic asa. Vise frumoase. :)

radu spunea...

chiar mă gândeam, oare o sa-ţi placă povestea? :)

lacrima.lac spunea...

vezi, pina si toamna are dreptul sa viseze ca va fi cindva primavara :)
atunci de ce malurile n`ar deveni dealuri si dealurile munti?

radu spunea...

din păcate răspunsul este foarte concis :))

Maria spunea...

iubesc soarele, iubesc ploile, iubesc norii, iubesc curcubeele, iubesc ceata, iubesc zapezile, iubesc pana si noroaiele, pentru ca 'numa-n lacuri cu noroi pe fund cresc nuferi'.
Asa ca DA, mi-a placut mult povestea. :) Noapte buna!